Incident la un liceu din Timiș: Un profesor a ajuns la spital, lovit de un elev

Incident la un liceu din Timiș: Un profesor a ajuns la spital, lovit de un elev
Publicat: 10/10/2019, 13:27

Primele informații arată că incidentul a fost filmat de elevi, iar imaginile au ajuns la conducerea Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj.

„Noi analizăm incidentul și vom aplica regulamentele conform legii învățământului, care se impun în cazul respectiv. Știu că domnul profesor a fost la spital, dar nu știu amănunte, pentru că ieri a trebuit să mergem la Timișoara, cu documente, așa că astăzi ne propunem să analizăm situația și să luăm măsuri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul liceului, Mihaela Ghelesian.

Potrivit reprezentanților ISJ Timiș, conducerea școlii nu a anunțat inspectoratul după ce a avut loc acest incident.

„Incidentul a avut loc miercuri. Doamna director nu părea că i-ar fi trecut prin cap că ar trebui să anunțe inspectorul școlar general, nici măcar nu își dă seama din filmare care pe care l-a bătut. Deci ea îmi spunea că o să-l introducă în comisia de cercetare disciplinară pe profesor. De ce, zic, pe profesor, dacă profesorul este bătut? Păi nu, zice, că pe filmare se vede că și profesorul l-a bătut pe copil. Și am întrebat care dintre ei este primul care l-a lovit? Ea zice că profesorul l-ar fi lovit primul. Am cerut să-mi trimită o notă cu o informare, să văd filmulețul. Nu pot să-mi dau cu părerea ce se întâmplă acolo, că atâta a putut directorul meu, deci directorul meu nici măcar nu m-ar fi anunțat, dacă nu mă anunța presa. Profesorul s-a dus la spital, că avea buza spartă și a fost cusut. S-a întâmplat în curtea școlii, în pauză. Copilul este un copil cu probleme, venit de la orfelinat, este un copil repetent, cred că a fost luat în plasament și adus probabil într-o familie care are grijă de el, e un copil pentru care, din cele spuse de doamna director, problemele lui sunt mai grave decât cele de disciplină și altercația este pusă pe seama unui incident mai vechi dintre profesorul de discipline tehnice și elev”, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul școlar general al ISJ Timiș, Aura Danielescu.

La Poliție nu a fost depusă, deocamdată, o plângere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
„Îl iubim pe acest preot și luptăm pentru el” Sute de enoriași protestează în fața...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cu ce se ocupă Dorin Mateiu, presupusul iubit al Simonei Halep. Afacertistul, inlcus în top...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Eurovision 2025! Cezar Ouatu pariază pentru vocea lui Florin Salam: "Cu o piesă potrivită, ar...
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi...
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate...
×